Curiozități despre București (I)


Cine spunea “Critica reală se face la Capșa, nu în presa literară. Daca ești prost la Capșa, este imposibil să fii inteligent altundeva”?

În perioada interbelică – când Casa Capșa era frecventată de lumea bună a orașului și de scriitori – Tudor Arghezi avea să scrie: “Critica reală se face la Capșa, nu în presa literară. Daca ești prost la Capșa, este imposibil să fii inteligent altundeva”. 1868 e anul deschiderii faimoasei Casa Capșa. În 1936, prefectul Bucureştiului a cerut regelui Carol al II-lea să închidă Casa Capşa, deoarece, în concepţia sa, aceasta era „locul tuturor răutăţilor”, făcând aluzie la discuţiile care erau purtate aici. Carol a refuzat cu umor cererea.

În ce an a apărut primul regulament de circulație din București?

Primul Regulament de Circulatie a apărut în 1907, la inițiativa Primăriei Capitalei. Măsura a fost luată ca urmare a numărului îngrijorător de accidente produse de cele peste 100 de automobile din Bucureștii de atunci. 22 de ani mai târziu, în 1929, primul semafor din Bucureşti a fost montat pe Calea Victoriei, în dreptul Cercului Militar

De ce sensul pe Calea Victoriei este de la Nord la Sud?

Calea Victoriei a avut încă din 1878 sens unic de mers. Acesta a fost dat de intrarea triumfală a trupelor române pe fostul Pod al Mogoşoaiei, dinspre Piaţa Victoriei spre Palatul Regal, unde armata a fost aşteptată de către regele Carol I.

Care este primul oraș din lume iluminat cu petrol?

 În 1857, Bucureştiul a devenit  primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant. Până atunci, bezna de pe străzi era de nepătruns. Doar razele lunii, atunci când nu era ascunsă printre nori, erau binevenite să lumineze calea drumeţilor. În casele oamenilor de rând, lumânarea era nelipsită. Odăile boierilor înstăriţi, în schimb, erau luminate cât se poate de bine, dar tot lumânările erau de bază. După lăsarea serii, bucureştenii se adunau pe la casele lor. Cinau şi, cum nu prea mai aveau ce face după ce întunericul punea stăpânire peste oraş, se duceau la culcare, după cum spune şi vechea zicală. Adormeau o dată cu găinile. Doar boierimea rămânea să petreacă mai târziu. De la porţile celor înstăriţi nu lipseau torţele aprinse.

Cât costa o călătorie cu tramvaiul tras de cai?

Taxa pentru o secțiune era 15 bani, stând jos și 10 bani în picioare; pentru 3 secțiuni sau mai multe 40 de bani, jos și 30 bani în picioare. Pentru copiii până la 6 ani, ținuți pe genunchi, nu se plătea nimic, dar dacă ocupau loc se plătea taxa întreaga. Pentru imperială, prețul era la jumătate.

Sursa foto: wikipedia.org