Gânduri despre Vânătoarea Muzeelor


E noapte, e trecut de ora 12. Sunt aproape de casă după Vânătoarea Muzeelor, într-un taxi pe care l-am găsit cu greu. Sunt obosit, dar fericit. Știu sigur că și colegii mei sunt la fel. Ne-am propus să organizăm un treasure hunt de Noaptea Muzeelor și am reușit. Ne-a ieșit bine? Noi așa sperăm, uitându-ne la poze. Tu ce părere ai? Așteptăm feedback aici.

La start s-au aliniat din nou 11 echipe, fiecare cu povestea ei: una formată ad-hoc, una formată din prieteni vechi, alta din colegi de la job, iar alta din participanți care au fost și la treasure huntul de data trecută (au venit în aceeași formulă chiar dacă până în urmă cu nicio lună nu se cunoșteau – ce poate fi mai frumos?).

Am vânat, am alergat, ne-am distrat. O noapte aglomerată în centru, dar parca statică dacă te uitai în jur. Toți stăteau la cozi foarte lungi. Numai participanții la treasure hunt alergau ca niște nebuni frumoși. Ca să ce? Fiecare avea propria sa motivație: să câștige, să se bucure de experiență la maxim, să nu rateze nimic, să-și depășească limitele, să-și arate că poate sau să ne arate că ne sunt prieteni și au vrut să ne fie alături. Indiferent de motiv, important este că fiecare a fost deschis la nou și și-a dorit să ducă până la capăt provocările noastre.

Mulțumiri

Evenimentele noastre nu ar fi fără vânători, indiferent cât de bine le-am organiza noi. Și pentru asta le mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat sâmbătă. Fiecare participant ne-a dat încredere că suntem pe drumul cel bun și că trebuie să facem lucruri din ce în ce mai faine.

La capitolul mulțumiri intră și cele două muzee care ne-au primit într-o noapte atât de aglomerată. Este vorba despre Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și Muzeul Theodor Aman, unde am dat peste oameni dornici să încerce și altceva de Noaptea Muzeelor. Mulțumim!

Mulțumim partenerului OKIAN.ro, care ne-a sprijinit cu premii pentru cei mai inspirați și inventivi vânători, și încă odată MNIR pentru o parte dintre biletele pe care le-am oferit tuturor participanților la final.

Apreciem enorm și faptul că au fost siteuri care ne-au ajutat să spunem povestea mai departe: 100delocuri.ro, GreatNews.ro, Radio21.ro, Historia.ro, b365.ro, umblat.ro, vinsieu.ro, allevents.in.

Dacă vrei și tu să ne ajuți să creștem frumos, te rugăm să completezi formularul de feedback de aici.

Mulțumim! #pecurând

Andrei, în numele echipei Vânează Bucureștiul